Am uitat sa va spun ca acum câteva zile am fost la biserica, adică la o mânăstire de călugări. Biserica ori mânăstire eu o in necurăţenia mea, cred ca este tot una.

Cu privirea aţintita in vârful pantofilor, aplecata, am intrat pe poarta cea strâmtă (si scunda) a Mânăstirii… O voce bărbătească, răguşită si nazala ( ca după un straşnic chiolhan ) îmi zgârie timpanul:

- CINCI LEI …INTRAREA

- Părinte?

Simt o privire rece, limpede, albastra, boreala. Uit unde mă aflu. Fara sa vreau, filmul zilei mi se da înapoi. Revăd pisica neagra ce mi-a tăiat calea… si pe mine, cea hotărâta sa mă spovedesc, in incapacitatea sa fac cei trei paşi înapoi.

- Părinte ! Sunt o biata văduva care nu am decât doi lei asupra mea.

Îndrăznesc sa-mi ridic privirea din pământ si s-o mi-o îndrept spre cerberul Mânăstirii. Raman stupefiată, adică un fel de ,,stâlp de sare”, ca femeia lui Lot.

Părintele …era o suava călugăriţă , cu mustăcioară inca verde, adică neagră ( emoţia m-a făcut să uit convenţia culorilor) care, ca o ,,văduvă neagra” mi-a spulberat orice teama, redându-mi speranţa. Cineva, de deasupra mea, mi-a spus : -Citeşte in ochii ei ca-ti spun adevarul gol golut, de fapt nud ( nu uita ca esti in incinta unei manastiri)

Iata adevărul ce mi s-a dezvăluit :

Eşti o Lepa care ai păcătuit. Ai fost plătită atât cat ai cerut si câteodată chiar mai mult. A venit timpul sa plăteşti cu vârf si-ndesat, preacurvia ta!

Neprihănita ( călugăriţa ), pironindu-mă cu o privire de anaconda voluptoasa, si-a introdus mana stângă pe sub poale, cred ca acolo unde păcătoasele ca mine, din când in când, din cauza de lipsa, se mângâie. Si xxxx.xxx.xxx. punctează pe tastele mobilului ALEL.UIA.LUI

-Părinte… o văduvă… cică n-are decât doi lei si-ar vrea sa ţi se spovedească.

-………………..?

-Pana-n patruzeci.

_……………….!

-Poţi intra, VADUVO!

O privesc pe Suava. Imi încolţeşte in minte, aşa tam nesam, ideea ca, nici ea, nu a fost vreo neprihănită. Nălucesc. Mi se pare ca in locul căpăţânii are un carusel care se-nvarte libidinos si lent in jurul gatului. Carusel cu trei căluşei in spume, cu limbi lungi, băloase si despicate ( ca la şarpe ) încercând sa mă lingă.

Nu reuşesc sa-mi amintesc cum sa-mi fac semnul crucii. O iau la fuga unde vad cu ochii. Alerg. Imi pierd un pantof. Nu mă opresc. Inca mai fug, fug mai departe, cat mai departe. Simt in gat ceva dulce si cleios, parca ca sperma… pe care uneori nu pot s-o înghit, deşi îmi place atât de mult.

Ma prăbuşesc pe-o băncuţă. Gafai de parca sunt fututa. Inchid ochii si parca vad limbile căluţilor cum îmi ating chiloţii.

Cu o mişcare sigura ( îndelung exersată ) îmi desfac larg picioarele, îmi dau ,,joschilotii” si încep sa-mi dezlipesc labiile. Gem. Din ce in ce mai repede si tare, cu doua degete îmi torturez clitorisul. Imi vine sa urlu. Imi muşc buza pana la sânge.

Simt ca cineva, atras ca o viespe de o bucăţică de carne cruda, se holbează la pizda mea roşie… Deschid ochii.

- Iarta-mă, părinte! Am venit sa mă spovedesc cu speranţa ca-mi vor fi uitate toate păcatele.

- Care-ţi e numele?

- Lepa, asa sunt cunoscuta.

- Cazi in genunchi Lepo! Tarfo!

Ingenunchez. Simt pe creştetul capului o mana calda, prietenoasa. Inchid ochii. Am gura uşor întredeschisă. Limba-mi încearcă sa-mi umezească buzele arse de dorinţele lascive.

Nu vreau sa mă mai gândesc la ceva. Nu reuşesc. O plesnitura de pula belita peste obraz mă trimite la condiţia mea de târfă.

Mi-a băgat-o in gura repede, de teama poate ca as putea sa tip. Ma tine de cap cu ambele mâini înfundându-si pula adânc, pana-n gat, atingându-mi amigdalele.

Incep sa-l liniştesc, mangaindu-i coitele urat mirositoare. Gura mi se umple de sperma si el călugărul cu pula inca sculată îmi spune :

- Ridica-te Lepo! Imi sta in putere sa-ţi iert toate păcatele. Te iert si-ti binecuvântez cu limba pizda. Acum dispari!

Doamne!… Ce eliberata si desfătată mă simt!